SliderSocialUltima ora

Părinți internați, copii în grija statului

În ultima perioadă cazurile de infectare cu noul coronavirus în România au explodat. Aproape 10 000 de persoane sunt internate în spitalele din țară. Situația pare să se înrăutățească, astfel că părinții încep să se întrebe ce se va întâmpla cu copilul lor în cazul în care vor contacta virusul.

Direcția de Sănătate Publică Gorj a transmis că minorii ai căror părinți sunt internați de Covid-19 sunt lăsați în grija unor rude. În situația în care familia nuare disponibilitatea de a asista copiii, aceștia sunt preluați de DGSPC Gorj și duși într-un centru special.

De la începutul pandemiei  și până în prezent nu a existat niciun caz în care minorii să fie preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj. Însă, dacă situația o va impune, copiii vor fi îngrijiți și educați pe toată perioada internării sau carantinării părinților lor în Complexul de Servicii Alternative la Protecția Rezidențială, într-o locație special dedicată lor.

De asemenea, în situația în care cei izolați se află în imposibilitatea de a-și mai asigura hrana, administrația publică locală de pe raza cărora domiciliază trebuie să îi ajute, într-o sumă maximă impusă de legislația în vigoare.

La nivelul municipiului Târgu Jiu în acest moment nu există persoane care să aibă nevoie de spijinul autoriăților locale.

Direcția de Sănătate Publică Gorj a raportat un număr de 665 de persoane aflate în carantină la domiciliu pe raza județului.

 

Articole similare

Back to top button