ActualitateCulturaSliderSocialUltima ora

Seri de film la Coloană alături de Principele Nicolae

Clubul Rotary și Asociația “Principele Nicolae” organizează în perioada 12-14 august un eveniment inedit care va avea loc în Parcul Coloanei Fără Sfârșit din Târgu Jiu.

Filmele care vor fi proiectate sunt filme cu conținut istoric iar cetățenii care vor participa vor fi beneficiarii unor informații expuse în premieră, informații preluate din arhivele naționale franceze și nu numai.

În fiecare din cele 3 seri cei ce aleg să participe la seria acestor evenimente se vor bucura de o zonă special amenajată, de tip picnic. Intrarea este gratuită, programul începând cu orele 20:00.

Alături de noi va fi și Principele Nicolae care va răspunde tuturor întrebărilor și va oferi informații suplimentare cu privire la istoria monarhiei din România

Nu este pentru prima dată când Principele Nicolae vine în vizită în Târgu Jiu. Acesta a vizitat orașul lui Brâncuși și în luna iulie, ocazie cu care a lansat cartea “Bunicul meu Regele Mihai”, participând, de asemenea, la concertul susținut de Alexandru Tomescu în cadrul turneului Stradivarius 2022.

Articole similare

Back to top button