Cultura

Cuvant la pomenirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic HARALAMBIE, făcătorul deminuni

“Pomenirea cea întru tot cinstită a dumnezeescului Haralambie! prea luminoasă şi
prea slăvită zi , răsare în toată Biserica…deci veniti toti iubitorii de mucenici să ne
ospătăm acum şi duhovniceşte să prăznuim; că astăzi prea cinstitul praznic al lui
Haralambie, sfantul mucenic ne cheamă pe noi, punandu-ne la masă vitejestile lui
fapte”….

Cu aceste duioase cuvinte, culese din grădina dumnezeiestilor cărţi ale slujbei de
azi,ne cheamă pe noi, Biserica Mantuitorului Hristos, ca să fim aici, atat pentru a
cinsti pe sfantul mucenic Haralambie, care s-a jertfit pentru Domnul, cat şi pentru
ca din prisma vieţii, lucrării și pătimirii sale să dobandim foloase sufleteşti, foarte
trebuitoare pentru viaţa de aici şi pentru cea de dicolo.

Pomenirea cea purtătoare de lumină a sărbătoritului de azi, partaş al patimilor lui
Hristos şi mucenic între mucenici, recheamă în mintea noastră timpurile grele din
primele veacuri creştine, cand cei care mărturiseau credinţa creştină erau prigoniţi
de către împărăția romană, stăpana lumii de atunci.

Cei care îndrăzneau să se numească în public ucenici ai Domnului Iisus erau supuşi
la chinuri şi întemniţaţi, spre a-i sili să se lapede de credinţa lor. Dacă nu reuşeau,
tiranii înmulteau chinurile şi torturile din ce în ce mai sălbatice, sfârşind cu
moartea mucenicească a acelora ce înţelegeau să rămană creştini.

Nu era cruţat nimeni, nici tineri, nici bătrîni, nici femeile, ba nici micii copilaşi,
după cum dau mărturie istorisirile despre sfinţii mucenici creştini.

Chinurile şi moartea nesfarşitului şir de mucenici a fost ca sămânţa cea bună
sămănată în pămant bun, fiindcă, aşa cum spune şi un scriitor bisericesc din acea
vreme, sângele mucenicilor a fost sămânţa roditoare a creştinismului: ucişi fiind
creştinii, mai mult se înmulţea numărul lor.

Prin astfel de jertfe muceniceşti, creştinismul s-a răspandit în lume şi a biruit
păganismul, cu închinarea lui la idoli, ba chiar şi la statuile împăraţilor.
Iată de ce sfanta noastră biserica, recunoscătoare, cinsteşte totdeauna în slujbele
sale pe sfinţii mucenici, cărora Dumnezeu le-a dăruit şi această mărire, ca în tot
pămantul, în dumnezeieştile locaşuri, să se semene în sfintele prestoale ale
altarului sfintele lor moaşte, odată cu sfinţirea locaşurilor de închinare, ca să
răsară şi să odrăslească rodul tămăduirilor pentru binecredinciosul popor…asa
cum prea frumos se aude într-o rugăciune arhierească de la slujba de sfinţire a
Bisericilor noastre.

Indeplinindu-şi această îndatorire de cinstire către mucenici, Biserica face azi
pomenirea sfantului sfinţitului mucenic Haralambie, făcătorul de minuni.
Vorbind acum despre sărbătoritul de azi, din istorisirile despre el aflăm, că a trăit
pe la începutul veacului al treilea după Hristos, în timpul cand la Roma, capitala
marii împărăţii romane, domnea împăratul Alexandru Sever, de neam de prin Asia
Mică.

Incă din tinereţile sale, Haralambie arată credinţă tare în Dumnezeu şi iubire de
aproapele, dovedită în fapte de milă creştină, ducand, în acelaşi timp, o viaţă
curată şi bine plăcută Domnului.

Astfel împodobit sufleteşte s-a învrednicit de darul preoţiei celei sfinte.
Neobosit în lucrarea preoţească îndemna pe credincioşi,cu timp şi fără timp, după
povăţuirea Sfîntului Apostol Pavel, sfătuindu-i să meargă pe calea dreptăţii şi a
bunei cuviinţe, însuşi făcandu-se pildă de credinţă şi fapte bune.

Si mereu caştiga tot mai multe suflete la Biserica Mantuitorului din randurile
păganilor.

Prin toate acestea el s-a făcut, după cum zice Biserica în slujba de azi, preoţilor
strălucit purtător de lumină, iar credincioşilor laudă şi cinste înveselitoare.
Această rodnică lucrare apostolească l-a îndreptătit să fie conducător al creştinilor
din cetatea Magnezia, localitate aflată în Asia Mică .

Aci continuă lucrarea sa cu sporită osârdie, dobandind roade tot mai bogate, spre
bucuria tuturor creştinilor din părţile acelea.

Lucrurile acestea se petreceau pe vremea cand creştinismul era persecutat în mod
îngrozitor de către împăraţii romani, care prin toate mijloacele se opuneau la
răspandirea învăţăturii evangelice, iar pe cei care erau creştini şi se dovedeau a fi
următori ai lui Hristos, de obicei fiind parâţi de păgâni, îi supuneau la crunte
torturi, sărmanii creştini trebuind să aleagă între ruşinea de a se lepăda de
Domnul Iisus şi între cinstea de a rămane cu Mantuitorul, adică între viaţă, dacă
reveneau la păganism; şi între moarte, dacă rămaneau crestini.

Răbdand cu bărbăţie însă toate chinurile, primeau cu bucurie moartea numai să
nu se despartă de Hristos.

Se înţelege uşor, că nici lucrarea apostolească a mai marelui creştinilor din cetatea
Magnezia nu putea fi pe placul celor rânduiţi să lupte împotriva crestinilor.
Aşa se face că guvernatorul cetăţii acesteia, pe nume Lucian, a luat aspre măsuri
de pedepsire a celor iubitori de Hristos şi în primul rand a căpeteniei acestora,
vrednicul slujitor al Domnului,Haralambie.

In primul rand el chiamă înaintea sa pe conducătorul sufletesc al creştinilor din
Magnesia, încercând, după randuielile lor , să determine pe harnicul
propovăduitor al Evangheliei, să înceteze cu lucrarea sa creştinească, ba, mai mult,
chiar să se lapede de Hristos şi să treacă în randul pagânilor, ușurând astfel sarcina
guvernatorului de a readuce înapoi la păgânism mulțimea celor trecuți la
creştinism, amenintând pe cel aflat la cercetare înaintea sa, cu torturi si moarte
groaznică.

Amenințările acestea nu înspăimântă pe Haralamie, care răspunde cu respectul
detorat autoritații Statului, după învătatura apostolului Pavel, că el întelege sa
rămână creştin, chiar dacă pentru aceasta va trebui să moară.

Nereusind a birui prin cuvant pe Haralambie guvernatorul crede, că s-ar putea să-l
biruie prin torturi repetate.

Pentru aceasta dă poruncă torturătorilor, între care se aflau Porfirie şi Vaptos, să
înceapă cu chinurile, după randuială.

In faţa lumii adunate din ordin la locul acesta de tortură, cu scopul de a o
înspăimanta cu cele ce va vedea, în speranţa să nu treacă la creştinism, începe
tortura dintai…Slujitorul Domnului e dezbrăcat de sfintele odăjdii preoţeşti, apoi
nemiloșii călăi sfâşie bucăţi de piele din trupul celui dat să fie batjocorit de ei,
pană ce despuiară toată pielea trupului.

Haralambie rabdă cu bărbăţie această chinuire. Mai mult, cu îndrăzneală
creştinească el se adresează torturătorilor şi le grăieşte cu glas tare, spre a fi auzit
şi de guvernator, care prezida această fărădelege, precum şi de mulţime, aceste
cuvinte:” multumesc vouă, fratilor, că jupuind trupul meu cel vechi si batrân,
mi-ați înoit sufletul cu haina cea nouă a suferintei pentru Mantuitorul şi pentru
Biserica Sa”.
La auzul acestor cuvinte Lucian mai rău se infurie si ca un leu răcnind, dă ordin să
se continue torturile, cu mai multă îndârjire.

Asa după cum spune sinaxarul zilei de azi, însuşi guvernatorul, plin de mânie, se
apucă să tortureze pe Haralambie, cu propriile mâini. Dar, ca o pedeapsă
dumnezeească, mâinile acestui călău se tăiară deodată şi rămaseră spânzurate de
trupul cel chinuit al lui Haralambie, care milostivindu-se de torturătorul său si
dând mărturie că urmează porunca. Domnului Iisus de a iubi pe duşmani, se roagă
lui Dumnezeu şi mâinile guvernatorului sunt vindecate.

Vazand Lucian că nu izbuteşte nici cu cele mai mari chinuri de a întoarce pe cel
chinuit la păgânism şi temându-se, ca nu cumva poporul văzând acestea să nu
treacă la crestini, poruncește ca Haralambie sa fie închis în temniţă grea şi acolo să
rămână.

Aici în temnită, istovit de schingiuirile îndurate, multe şi grele, trupul
întemnițatului se dă țărânii din care e luat tot trupul omenesc, iar sufletul său
trece la ceruri, spre a primi cununa muceniciei de la însuşi Domnul şi Mantuitorul
Hristos.

Cum spune şi Sfanta Slujbă de azi,mulțimea chinurilor suferite n-au acoperit
barbătia, şi vitejia Sfântului Haralambie. Dimpotrivă, stiind că suferă pentru
Domnul, a îndurat toate cu credință tare, mult ravnind ca dumnezeieştilor patimi
ale lui Hristos să fie următor.

Purtarea sa creştinească în fata torturatorilor a pus toată lumea de acolo în mare
mirare, ceea ce a adus mulți păgâni la dreapta credinţă.

Astfel cei doi torturători amintiți mai înainte s-au lepădat de pagânism şi au crezut
în Hristos. Deasemenea trei femei din cele ce erau la locul torturilor, privind spre
Haralambie cu era chinuit, au trecut si ele la creştinism.
Se înţelege, guvernatorul mult s-a mâniat şi poruncă a dat, ca toţi aceştia să fie
prinşi şi după ce mult au fost chinuiţi de torturători, de sabie s-au săvarsit si ei
fiind pomeniţi în slujba de azi, ca niste bine plăcuţi ai Domnului.

Mai mult, se istoriseşte, că fiica împăratului de pe vremea aceea, numită Galinia,
auzind de la cei care fusesără de faţă la pătimirile Sfîntului Haralabie,despre tăria
de credinţă cu care acesta a îndurat toate groaznicele chinuri şi cu cat curaj a
mărturisit tot timpul pe Mantuitorul, determinând chiar pe torturători şi pe altii
care erau la priveliştea aceea să vină la crestinism, a crezut şi ea în Hristos, a
primit botezul şi a devenit fiică binecredincioasă a Bisericii Creştine.
Cu adevărat din suferințele şi sângele mucenicilor răsar şi odrăslesc suflete pentru
Hristos…
Sfantul Sfinţitul Mucenic Haralambie, praznuit azi, a dobandit de la Dumnezeu
darul facerii de minuni, după cum ne încredinţează o cantare bisericească de azi,
care zice: “nici cum nu este cu putinţă a povesti mulțimea minunilor pe care le- ai
făcut în viaţă ,fiind şi după ce te-ai mutat către Dumnezeu”, in deosebi prin
sfintele moaşte ale sfințitului său cap, după cum iarăşi în Cartea Sfântă citim:
“cinstitul tau cap,dumnezeescule Haralambie, ca un alabastru plin revarsă
tamaduiri, ca un mir de mult pret,si cu bune miresme minunat umple pe
credincioşi, si mantuieşte de cele rele, pre cei ce cu credință se apropie de dânsul,
si incetând inselăciunea si bolile cele de multe feluri, si boala ciumei, dăruieste
tuturor sănătate şi întărire, pace si mare milă.

Sfîntul Haralambie a făcut multe minuni. După cum aflarăm mai înainte, chiar pe
guvernatorul Lucian, torturătorul său, l-a vindecat minunat, tămăduindu-i mâinile
nelegiuite, cu care el însuşi torturase pe sfânt..

Si prețul recunoştinţei sale l-am auzit: binefăcătorul a fost dus în temniţă grea,
unde şi-a dat duhul…

Pentru minunile săvârşite, Biserica, pe lângă numele de mucenic, mai dă
sărbătoritului de azi şi pe acela de făcător de minuni.

Iată viaţa, lucrarea, pătimirea şi moartea mucenicească a celui pe care noi îl
sărbătorim azi. Ele i-au adus de la Domnul cununa muceniciei, iar de la Biserică
prăznuire aleasă, în sfânta slujbă de azi, numindu-l “diamantul răbdării şi prea
viteaz nevoitor”; “cel încununat cu dreapta Impăratului Dumnezeu cu două
cununi: a preoţiei şi a muceniciei!; “stalp nemişcat Bisericii şi sfeşnic lumii pururea
luminător” ;” mare ajutător creştinilor şi izbăvitor din nevoi” şi alte numiri
îndreptăţite, adevărate flori frumoase şi bine mirositoare, pe care le aflăm în
grădina înbălsămată a dumnezeieștilor cărţi de slujbă bisericească.

Avand în vedere acestea, se cuvine ca şi noi, în ziua pomenirii Sfantului
Haralambie, pomenire ce a răsărit în lume plină de bucurie şi dătătoare de
strălucire cerească, gonind iarna patimilor şi luminând pe toţi credincioșii,
repetăm, se cuvine ca si noi să aducem sărbătoritului prinos de pioasă şi adâncă
recunoştinţă.

Si se cade să facem aceasta, atat pentru prea frumoasele pilde ce viaţa lui ne dă,
ştiind, că prin pilda vieţii lor sfinţii Bisericii noastre strălucesc ca stelele pe cer, spre
a conduce paşii credinciosilor pe calea mântuirii şi a fericirii pe pămant, cat si
pentru neîncetatele mijlociri pe care el le face înaintea Părintelui Ceresc pentru
noi.

Si Sfântul Haralambie face aceste neîncetate mijlociri pentru noi, ca Atotputernicul
Dumnezeu să ne dăruiască iertare de păcate, sănătate, pace şi mare milă, nouă
tuturor, care azi, cu credinţă şi cu dragoste, săvarşim sfanta pomenirea sa. Amin.

Preot Porei Adrian
Biserica Sfântul Nicolae Tg Jiu

Articole similare

Back to top button