Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

Accident la Crasna. Un tânăr de 26 de ani și-a pierdut viața

În cursul acestei zile, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați despre faptul că pe strada Aniniș, din comuna Crasna a avut loc un eveniment rutier cu victime.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un tânăr de 26 de ani, din orașul Novaci, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aniniș, din comuna Crasna, în direcția DJ 665, a intrat în coliziune frontală cu un autocamion condus din sens opus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Crasna.

În urma impactului, tânărul de 26 de ani, din orașul Novaci a suferit vătămări corporale grave, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare de către echipajul medical.

Ulterior a fost declarat decesul tânărului, trupul acestuia fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei.

Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

“La fata locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de intervenție Novaci cu o autospeciala dotata cu modul de descarcerare și doua ambulante SAJ Gorj, echipajele de intervenție constatand ca, in urma impactului, a rezultat o victima de sex masculin, in vârsta de 28 de ani, care era incarcerata și in stare de inconstienta.
S-a intervenit pentru extragerea din autoturism a bărbatului, fiind aplicate manevrele de resuscitare de către echipajele de intervenție.
Din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea acestuia, ulterior fiind declarat decesul de către organele competente.”, a transmis ISU Gorj.

Articole similare

Back to top button