Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

Festival-concurs “Tineri interpreți de muzică populară Scoarța” 2023

Cu dorința de a deveni o tradiție pentru județul nostru, Festivalul-concurs “Tineri interpreți de muzică populară Scoarța” 2023 se adresează tinerilor concurenți ai cântecului popular gorjenesc, cât și locuitorilor comunei, ce își dau întâlnire în data de 29 Iunie 2023 la Căminul Cultural “Pompiliu Marcea” din Scoarța.

Sunt invitați în concurs soliști vocali din județul  Gorj pe trei categorii de vârstă:

  • 8-10 ani
  • 11-14 ani
  • 15-18 ani

CONDIȚII DE PARTICIPARE

  • Festivalul este deschis tinerilor interpreți din județul Gorj.
  • Pentru soliști vocali, vârsta de participare este între 8-18 ani.
  • Soliștii vocali vor interpreta 2 piese, din care una – doină sau baladă – fără acompaniament.
  • Pentru fiecare localitate din județul Gorj numărul concurenților este de 2 interpreți.
  • Festivalul se adresează interpreților neprofesioniști.
  • Câștigătorii trofeului secțiunilor și premiilor I nu au dreptul să participe timp de 3 ani la acest concurs. Totodată, câștigătorii ediției precedente vor susține un recital în deschiderea concursului.
  • Concurenții sunt așteptați în ziua de 29 IUNIE 2023 la Căminul Cultural “Pompiliu Marcea ” din comuna Scoarța, până la ora 1100.
  • Juriul are latitudinea să redistribuie premiile.

DESFĂȘURARE

  • ora 1100, preselecție și repetiții cu orchestra
  • ora 1230, spectacol concurs
  • ora 1400- 1600, evaluarea concurenților și decernarea premiilor

Premiile sunt acordate de Centrul Județean Pentru Conservarea și promovarea Culturii Tradiționale  Gorj -Trofeul Festivalului, și Consiliul Local și Primăria comunei  Scoarța (premiul I, premiul II,  premiul III și mențiune).

ALTE PRECIZĂRI

Tuturor participanților la festival li se înmânează o diplomă de participare.  Festivalul este deschis sponsorizării, inclusiv pentru premii. Juriul își rezervă dreptul de redistribuire a premiilor în funcție de valoarea concurenților.

Articole similare

Back to top button