Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

Condiții grele de trai pentru o familie din Scoarța

Sanda Șerpe este o localnică din comuna Scoarța care se plânge de condițiile grele de trai cu care se confruntă de mai bine de 50 de ani. Casa în care aceasta locuiește împreună cu fiul său nu este branșată la rețeaua de alimentare cu apă, astfel că femeia este nevoită să străbată pe jos o distanță de peste un km până la cea mai apropiată fântână. Inclusiv pentru animalele pe care le crește și care îi produc venitul pentru un trai decent, doamna Sanda a săpat o groapă în spatele casei în care se acumulează apa din urma ploilor.

Cătălin Diaconu, vecinul doamnei Sanda, se confrunta cu aceeași problemă astfel că a decis să se branșeze la rețeaua de alimentare cu apă din propriul buzunar.

Strada pe care doamna Sanda locuiește, cunoscută și ca drumul bisericii, este pustie. Familiile care locuiau pe această stradă au decis să se mute din cauza condițiilor grele de acces în zonă. Deși drumul este intens circulat, acesta este destul de anevoios din cauza ploilor. Oamenii nu pot circula fără cizme de cauciuc din cauza nămolului, iar de pătrunsul mașinilor nici nu se pune problema.

Răspunsul autorităților locale cu privire la lipsa apei potabile este că Sanda Șerpe nu a solicitat branșarea la rețeaua de alimentară cu apă, motiv pentru care nu beneficiază de acest lucru. În ceea ce privește asfaltarea drumului, strada nu este inventariată în domeniul public al comunei Scoarța. Laurențiu Pânișoara, șeful Biroului de Achiziții Publice Scoarța susține că în perioada următoare vor fi întreprinse toate demersurile necesare pentru ca acest drum să fie asfaltat.

Articole similare

Back to top button