Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitatePoliticaSliderSocialUltima ora

Mesaje de susținere pentru Ucraina.

Ceea ce se întâmplă la granițele Ucrainei dă posibilitatea politicienilor din România să-și expună părerile în spațiul public. Sigur aceste păreri ar trebui să fie unele avizate care să nu creeze panică sau să inducă populația în eroare.

Obligat de funcție poate mai mult decât orice, Președinte României a postat în spațiul virtual un mesaj în care condamnă încălcarea flagrantă a dreptului internațional, a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei.

“România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Federația Rusă a „independenței” autoproclamatelor republici separatiste din Donețk și Luhansk, părți componente ale Ucrainei. Acest act reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei. Rusia încalcă obligațiile care îi revin în calitate de semnatar al Acordurilor de la Minsk și amenință, prin acțiunile sale, pacea și securitatea globale. România își reafirmă susținerea puternică pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și va acționa în coordonare cu partenerii și aliații săi pentru aplicarea măsurilor de răspuns potrivite. Comunitatea internațională trebuie să sancționeze ferm, imediat și fără echivoc această decizie lipsită de responsabilitate a Rusiei!”, a transmis pe pagina sa de socializare președintele României, Klaus Iohannis.

Deputatul PNL de Gorj, Gheorghe Pecingină, aduce în prim-plan Acordul de la Minsk, pe care Rusia l-a semnat.

“Rusia încalcă flagrant principiile fundamentale și normele dreptului internațional, inclusiv Acordul de la Minsk, pe care l-a semnat. Restabilirea controlului Ucrainei asupra frontierelor sale rămâne esențială, astfel încât toate părțile trebuie să pună în aplicare în întregime și cu bună-credință regulile dreptului internațional, reprezentând singura cale înainte către o rezolvare pașnică a conflictului.

România, ca membru al UE și NATO, denunță acest precedent periculos la adresa suveranității unui stat vecin, exprimându-și sprijinul deplin pentru integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul frontierelor recunoscute pe plan internațional ale acesteia.”

Și reprezentanții PSD declară că susțin suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei în cadrul frontierelor recunoscute internațional și îndeamnă puternic la continuarea eforturilor de soluționare pașnică prin diplomație, a conflictului.

“Condamnăm ferm încălcarea flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă prin recunoașterea ”ca independente” a autoproclamatelor republici separatiste Donețk și Luhansk.

Suntem profund îngrijorați de această decizie, care constituie și o încălcare a Acordurilor de la Minsk, precum și o amenințare la adresa păcii, securității și stabilității, și considerăm că aceasta trebuie sancționată cu hotărâre de către comunitatea internațională.

Susținem suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei în cadrul frontierelor recunoscute internațional și îndemnăm puternic la continuarea eforturilor de soluționare pașnică prin diplomație, a conflictului.”, a transmis astăzi PSD printr-un comunicat de presă.

 

Articole similare

Back to top button