Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

USR întreabă, Bălăeț răspunde

Robert Bălăeț, Directorul Clubului Sportiv Municipal, a susținut astăzi o conferință de presă pentru care și-a pregătit o serie de răspunsuri la întrebările celor de la USR, întrebări lansate în urma ”atacului” de săptămâna trecută.

Directorul CSM Târgu-Jiu a început prin a prezenta faptul că acest club nu este o ramură a primăriei, ci o structură de interes local aflată în subordinea Consiliului Local, compusă dintr-un număr de 10 secții. Acesta a continuat prin prezentarea organigramei, susținând că din cele 17 posturi, ocupate sunt doar 6 iar cei 15 antrenori sunt angajați în baza contractelor de activitate sportivă.

În ceea ce privește partea salarială, Bălăeț a făcut publice, prin acceptul celor 6 angajați, salariile acestora, prezentând faptul că al său atinge valoarea netă de 5887 lei.

Desigur, a precizat că CSM Târgu-Jiu se numără printre cluburile din țară cu o situație financiară precară, cea mai mare sumă de bani fiind încasată la baschet, fiind vorba de o medie de 8000 lei brut. Handbalul prezintă o situație mai puțin favorabilă, media aici fiind de 5000 lei brut. Bugetul aferent anului 2021 s-a ridicat la valoarea de 4,6 milioane lei pe când sponsorizările au fost reprezentate de suma de 270.000 lei.

Articole similare

Back to top button