Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
SliderSocialUltima ora

Acțiuni pentru disciplina rutieră

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, polițiștii au avut în vedere identificarea şi sancţionarea participanţilor la traficul rutier, care,  prin încălcarea normelor rutiere, creează riscuri pentru siguranţa tuturor categoriilor de participanţi la trafic.

Un alt obiectiv al acțiunilor a fost conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii și consecinţelor accidentelor rutiere.

Polițiștii au utilizat autospeciale radar și aparate etilotest și drugtest pentru înregistrarea vitezei, respectiv depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

În cadrul acțiunilor au fost aplicate peste 1000 de sancțiuni contravenționale, marea majoritate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență  privind circulația pe drumurile publice.

Au fost aplicate peste 270 de amenzi pentru nerespectarea regimului legal de viteză, aproape 40 pentru conducere sub influența alcoolului și 27 pentru depășire interzisă.

Totodată, 175 de șoferi au rămas pietoni și au fost retrase 60 certificate de înmatriculare. Oamenii legii au întocmit și 15 dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier.

Nici cei care se deplasau fără mașină nu au fost iertați. Aproape 180 de bicicliști au primit amendă și peste 110 pietoni. În doar 5 zile, 41 de căruțași au fost depistați în neregulă, iar acum au de plătit amenzile date de polițiști.

Având în vedere că nerespectarea regimului legal de viteză, indisciplina pietonilor și a bicicliștilor, precum și consumul de alcool sunt principalele cauze generatoare de accidente rutiere, astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare.

Articole similare

Back to top button