Uleiul se scumpește
Seceta a afectat grav cultura de floarea soarelui anul acesta. O analiză făcută de specialiști arată că cele 27 de state europene vor avea o producţie totală de 8,9 milioane de tone, cu 10% mai puţin decât ce au reuşit să recolteze anul trecut. România şi Bulgaria sunt însă ţările care au fost cele mai afectate, unde recolta este cea mai mică din ultimii 15 ani, potrivit antena3.ro. O producție mai mică înseamnă şi preţuri mai mari la semințele de floarea soarelui. Deja în Portul Constanța, în ultimele 3 săptămâni tona de floarea soarelui s-a scumpit cu 5% și a ajuns la 480 de dolari. În comparație cu anul trecut, creșterea de preț pe tonă este de 30%. Scumpirile ar putea fi mult mai mari mai ales că şi Bulgaria a avut o scădere și mai mare la producția de floarea soarelui. Iar procesul de scumpire va continua până la raft, ceea ce înseamnă că prețul unei sticle de ulei va fi mai mare în perioada următoare. Anul acesta seceta a distrus peste 2 milioane de hectare, iar cele mai afectate culturi au fost cele de porumb, floarea soarelui, grâu și rapiță.