Medicii pensionari rămân în sistem

Ordonanța care le interzicea medicilor să lucreze la stat după ce au ieșit la pensie a fost suspendată, iar spitalele trebuie să organizeze concursuri pentru ocuparea posturilor până la finalul anului. Medicii critică dur intenția Guvernului de a trimite specialiștii pensionari acasă. Ei spun că este nevoie de doctori trecuți de prima tinerețe și asta pentru că personalul medical care vine de pe băncile facultăților nu este suficient de pregătit și nici nu are expriență în tratarea bolnavilor.
Mihai Moisescu, președintele Asociației Patronatelor Medicilor de Familie din Gorj, a precizat că ordonanța care obligă angajații pensionari din spitale să plece din funcții este o mare prostie și se bucură că guvernanții s-au dezmeticit și au decis să amâne această măsură.
Guvernul face cea mai mare greșeală să scoată afară din sistem un om cu experiență, atrage atenția medicul Mihai Moisescu.
Mihai Moisescu a precizat că și el face parte din generația celor care trebuie alungați din sistemul de sănătate, însă are noroc că activează la privat. Cât privește deficitul de medici de familie, Mihai Moisescu spune că Gorjul are circa 200 de medici de familie, numai că dintre aceștia mulți sunt pensionabili.
La nivelul județului Gorj sunt localități unde este un deficit major de medici de familie.