Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
CulturaSliderUltima ora

Sărbătoarea Sfântului Ilie

În fiecare an, ziua de 20 iulie este sărbătorită de creștin-ortodocșii din lumea întreagă.  Sfântul Proroc Ilie este cunoscut ca ocrotitor al recoltelor și aducător de ploi. Tot el alungă canicula și seceta de pe ogoare și răcorește pământul.

Sfântul Ilie a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și a închide cerurile. La cuvintele Profetului, o secetă groaznică s-a  abătut atunci asupra pământului.  Apoi, tot el s-a rugat pentru ploaie.  Prorocul nu a murit, ci s-a ridicat la cer într-un car de foc.

Conform datelor furnizate de Direcția pentru Evidența Persoanelor, peste 142 000 de români își sărbătoresc astăzi onomastica. Cei mai mulți, aproape 105 000 sunt bărbați. Cel mai popular nume este Ilie, urmat de Ilinca – în cazul femeilor. Elias, Iliuță, Lia și Iliana sunt alte nume populare printre români.

Creștinii spun că sărbătoarea de astăzi înseamnă smerenie, bunătate și liniște.

De Sfântul Ilie sunt legate și multe tradiții și obiceiuri. Astăzi se mănâncă primele roade ale verii, nuci şi mere, al căror consum este interzis până în această zi, pentru a nu aduce grindina asupra pomilor şi pentru a nu pune în primejdie recoltele.

Tot azi, femeile de la sate culeg busuioc şi îl duc la biserică, aşezându-l la icoane. Tot ele pregătesc pachete pe care le dau de pomană pentru sufletul copilaşilor morţi devreme. De asemenea, se pot împarţi fructe, apă, flori de câmp şi alte bucate. De ziua Sfântului Ilie se organizează bâlciuri şi târguri, în diferite părţi ale ţării. În Gorj, cea mai populară sărbătoare este Nedeia de la Polovragi care mâine își va închide porțile.

Articole similare

Back to top button