Cunoscută publicului larg ca „băcița de la Stâna Ștefanu”, Mărioara Băbu este una dintre cele mai autentice figuri ale culturii pastorale românești. Reper al identității din Munții Parâng și deținătoare a titlului de Tezaur Uman Viu, ea nu se limitează la rolul de gazdă tradițională pe Transalpina. În tăcerea iernii, când muntele rămâne departe, băcița scrie poezie – o formă profundă de a duce mai departe dorul, tradiția și legătura cu natura.

Latura artistică a Mărioarei Băbu, mai puțin cunoscută până acum, prinde contur în versuri inspirate de viața la stână, transhumanță și frumusețea munților. Poeziile sale, scrise în liniștea iernii când dorul de munte devine apăsător, sunt pline de autenticitate și emoție.

Unele dintre aceste versuri au fost transformate în cântece populare devenite deja repere folclorice, interpretate de artiști îndrăgiți ai muzicii populare românești. Printre ele:

• „4 stâni la munte am” și „Drăguță Sfântă Mărie” – în interpretarea lui Robert Târnăveanu
• „Viscolit-o, viscolit” – interpretată de Marius Țugulescu
• „Sus la stână-i sărbătoare” – cântată de Răzan Năstăsescu

Textele băciței devin astfel parte din patrimoniul viu al folclorului românesc, transmițând mai departe experiența și trăirea ciobanului din Parâng.

Pe lângă activitatea sa artistică, Mărioara Băbu coordonează două puncte gastronomice locale, printre care cunoscuta Stână Ștefanu de pe Transalpina. Turiștii care ajung aici nu descoperă doar mâncare tradițională, ci și o lecție vie despre cultura pastorală, valorile simple și adevărul muntelui.

Poezia Mărioarei Băbu este, în esență, o formă de mărturisire a dragostei pentru munte, pentru tradiție și pentru identitatea care dăinuie, nealterată, printre stânci și oi.