Medii mici de admitere la liceu
Absolvenții de gimnaziu au scăpat în sfârșit de griji. S-au afișat rezultatele admiterii la liceu pentru anul școlar 2021-2022. Totuși, bobocii de anul acesta au intrat cu medii mult mai mici decât în anul precedent. Astfel, dezastrul de la Evaluarea Națională se reflectă acum și în admiterea la unitățile de învățământ.
Colegii de prestigiu au admis elevi chiar și cu nota 7, iar unele diferențe sunt și de 3 puncte. Anul trecut unele colegii au tras linie la note peste 9,00, însă acum cea mai mare „ultimă medie” din Gorj este 8,90, la specializarea Științe ale Naturii de la Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu. Media este chiar mai mare decât anul trecut când s-a intrat cu 8,79.
În 2021, specializări precum Mate-info sau Bio-chimie și-au ocupat ultimul loc cu medii sub 8,00. La Colegiul Național Tudor Vladimirescu bobocii au fost admiși cu 7,59 la Matematică-Informatică, față de anul trecut când ultimul „victorios” a avut 9,13. Și la Colegiul Ecaterina s-a intrat cu medie sub 8,00. La Fililogie, utlimul intrat a avut media 7,94, față de anul trecut când ultima medie a fost 8,69.
Medii mici au fost și la Colegiul Național Spiru Haret. La mate-info s-a intrat cu 7,36, cu peste un punct mai puțin decât în 2020 când cea mai mică medie a fost 8,59.
Poate cea mai mare diferență a mediilor de admitere este înregistrată la Colegiul Național George Coșbuc din Motru. Unitatea de învățământ care a fost pe locul 3 în Gorj la promovabilitatea examenului de Bacalaureat a admis acum elevi cu media 3,19 la specializarea Matematică-informatică. Anul trecut ultima medie a fost 6,93, așadar diferența este de peste 3 puncte. Mai mult, nici măcar nu au fost ocupate toate locurile, 5 rămânând libere.
Elevii cu cele mai mari note la Evaluiarea Națională au optat pentru Colegiile Naționale Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu și George Coșbuc din Motru.
Din cei 1524 de candidați, doar 1501 au fost repartizați , iar 155 de locuri au rămas neocupate la nivelul unităților de învățământ de pe raza județului Gorj.
Cu cea mai mare ultimă medie sub 9,00, niciun liceu din Gorj nu este în top la nivel național. Primele 50 de unități de învățământ au admis elevi cu medii de peste 9,43. Cea mai mare medie de intrare este la Colegiul Național Sfântul Sava din București. 26 de elevi au avut media peste 9,84 la specializarea Matematică-Informatică. Aceeași unitate ocupă primele 4 locuri în clasament. Colegiul Național Frații Buzești din Craiova este pe locul 5 în România. La Științe ale Naturii s-a intrat cu peste 9,70.
În top 10 mai sunt Colegii din Ploiești, Constanța și Galați, iar printre cele mai bune 50 de licee se numără unități de învățământ din Pitești, Focșani, Brăila și chiar Râmnicu Vâlcea.