GORJFEST prinde viață pentru copii, la Țicleni

Creativitate, tradiție și educație prin artă – acestea sunt reperele celei de-a cincea ediții GORJFEST COPII ȚICLENI, un eveniment dedicat tinerelor talente din Gorj, gata să transforme Țicleniul într-un hub cultural pentru o zi.
Primăria Orașului Țicleni, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Casa de Cultură a orașului, unitățile de învățământ din localitate și Asociația Crescătorilor de Albine – Filiala Gorj, organizează GORJFEST COPII ȚICLENI, ediția a V-a. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de la ora 10:00, la Casa de Cultură din Țicleni.
GORJFEST este conceput ca o tabără de creație artistică destinată copiilor și tinerilor pasionați de artă și tradiție, având ca obiectiv stimularea creativității și promovarea valorilor culturale gorjene. Participanții vor fi implicați în ateliere de creație, expoziții, demonstrații practice și momente artistice, sub coordonarea unor profesori și specialiști.
Din partea Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși”, vor susține ateliere:
– prof. Claudia Drăghescu – atelier de țesături tradiționale;
– prof. Gheorghe Cârje – atelier de împletituri din nuiele.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj va fi reprezentat de managerul dr. Ionuț-Viorel Bordeiași, etnologul Pompiliu Ciolacu, precum și de alți specialiști ai instituției, care vor oferi îndrumare participanților în activitățile cultural-tradiționale.
Organizatorii își propun ca prin acest proiect să ofere copiilor și tinerilor un cadru educativ și recreativ, în care să își poată descoperi talentele și să contribuie la păstrarea autenticității culturii gorjene.
Evenimentul este susținut de Consiliul Județean Gorj, de Primăria și Consiliul Local Țicleni, de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, precum și de instituțiile culturale și educaționale partenere.
Pregătirile pentru ediția din acest an continuă, organizatorii anunțând că programul va fi definitivat în perioada următoare.



