ActualitateSliderSocialUltima ora
Angajații Minprest amenință cu greva foamei

Tensiune și teamă printre angajații Minprest Rovinari. Oamenii spun că muncesc în aceleași condiții ca minerii de la Complexul Energetic Oltenia, pe aceleași posturi, dar salariile lor sunt mult mai mici. Nemulțumirea este cu atât mai mare cu cât 168 de angajați urmează să fie disponibilizați, după ce unitățile în care își desfășoară activitatea vor fi închise. Liderii de sindicat cer protecție socială pentru angajați în cazul concedierilor colective și amenință inclusive cu greva foamei dacă revendicările lor nu vor fi soluționate.



