Finanțări de peste 23 de milioane de euro la Polovragi
În ultimii 4 ani, Polovragi a depus solicitări de finanțare de peste 23 de milioane de euro. Un singur proiect s-a ridicat la peste 6 milioane de euro, prin Fonduri Europene.
În comună au fost asfaltați 2 km de drum doar din bugetul local, și încă 8 din finanțări europene. În prezent se lucrează la încă 8 kilometri, iar în cel mai scurt timp se va face și recepția lucrării.
Tot pe final este și aducțiunea de apă potabilă într-un cătun al localității și modernizarea reței de canalizare.
Grădinița cu Program Prelungit din Polovragi este finalizată și își așteaptă copiii, atunci când vor putea să își desfășoare activitățile față în față. O altă grădiniță din localitate a fost reabilitată, iar cetățenii au primit cu mare bucurie investițiile.
A fost creată și o cooperativă de producție la nivelul comunei, fiind renumite căpșunile din Polovragi. Aici cetățenii vor putea să depoziteze și să proceseze toate soiurile de fructe. Există discuții și pentru deschiderea unui abator în cadrul acestei cooperative.
Din păcate, din cauza pandemiei de coronavirus, tradiționalele sărbători din Polovragi au fost anulate în acest an. Cel mai vestit târg și totodată cel mai mare din Gorj este Nedeia de Sfântul Ilie, eveniment iubit de toți gorjenii.