Românii nu respectă măsurile, iar IPJ sancționează
În ziua de 19 noiembrie, polițiștii și jandarmii au aplicat în România 7.645 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.155.000 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei.
De asemnea, au fost constatate 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, fapte ce au fost ulterior sancționate.
Situația la nivelul țării pare că nu se îndreaptă. Scenariul roșu domină în rândul județelor, iar rată de incidență a explodat, ajungând și la 9 la mia de locuitori. Românii însă pare că nu înțeleg importanța respectării măsurilor și restricțiilor, iar numeroasele controale ale poliție au drept rezultat sute de amenzi aplicate.
În ultimele 24 de ore au fost desfășurate 18 acțiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, sub coordonarea Instituției Prefectului, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
În total, 232 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVSA și ai Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.
Au fost constate mai multe nereguli astfel că 266 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 34.000 de lei au fost aplicate. Toate sancțiunile au fost aplicate în baza Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului județ, privind obligativitatea purtării măștii de protecție și păstrarea distanțării pentru toate persoanele prezente, în spațiul public, în funcție de restricțiile prevăzute în municipiu Târgu-Jiu și orașele sau comunele din județul Gorj.
Activități de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă vor fi desfășurate permanent de către forțele de ordine.