Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

Eveniment de mare anvergură la Târgu Jiu de Ziua Ambulanței

Un eveniment inedit va avea loc în Târgu Jiu mâine, 28 iulie, cu ocazia Zilei Naționale a Ambulanței din România, sărbătorită anual la această dată. Anul acesta se împlinesc 117 ani de existență si salvare de vieți, ocazie cu care va avea loc o  defilare prin Municipiul Tâgu Jiu, de 30 de minute, a unui număr de aproximativ 60 de ambulanțe din toată țara (inclusiv șalupa din Delta Dunării), cu semnalele acustice și luminoase pornite.

Gheorghe Chiș, Președinte Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România

 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, este aşteptat la Târgu Jiu cu ocazia Zilei Naționale a Ambulanței din România. Pentru această zi au fost pregătite activități inedite.  Programul manifestărilor va începe la ora 10.00, în Piața Prefecturii. Vor fi susținute alocuțiuni și se vor înmâna diplome. Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“ va susține un spectacol.

Gheorghe Chiș, Președinte Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România

 

Tiberiu Tătaru, Director Serviciul de Ambulanță Gorj

 

Gheorghe Chiș, Președinte Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România

 

Tiberiu Tătaru, Director Serviciul de Ambulanță Gorj

Articole similare

Back to top button