AFIR pune la bătaie 500 de milioane de euro pentru energie verde

Bani mulți pentru energie verde. AFIR deschide două noi linii de finanțare, iar instituțiile publice pot obține până la 10 milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei electrice din surse regenerabile. Cererile pot fi depuse începând cu 28 septembrie.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat lansarea a două scheme derulate prin Fondul pentru Modernizare. Finanțarea este nerambursabilă 100% pentru cheltuielile eligibile, iar valoarea sprijinului poate ajunge, în anumite condiții, la 10 milioane de euro pentru un beneficiar.
Una dintre liniile de finanțare are un buget de 500 de milioane de euro și este destinată construirii unor capacități noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Sunt vizate în special proiectele care folosesc energia solară și care includ sisteme de stocare, astfel încât energia produsă să poată fi utilizată pentru consumul propriu al instituțiilor.
Finanțarea poate ajunge la 900 de mii de euro pentru fiecare megawatt instalat. În cazul proiectelor care includ și pompe de căldură, sprijinul poate urca până la 1,1 milioane de euro pentru fiecare megawatt.
Alți 150 de milioane de euro sunt disponibili pentru cea de-a doua linie de finanțare, destinată investițiilor în capacități de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile. În acest caz, finanțarea poate ajunge la 200 de mii de euro pentru fiecare megawatt-oră de capacitate de stocare instalată.
Banii sunt destinați instituțiilor publice, printre care primării, consilii județene, spitale publice, universități, instituții din domeniul apărării și ordinii publice, unități de cult și institute de cercetare.
Prin aceste investiții, autoritățile urmăresc creșterea producției de energie din surse regenerabile și reducerea costurilor cu energia pentru instituțiile publice.



