Pentru indexActualitateSliderSocialUltima ora

S-au bătut pe locul de parcare

În seara de 28 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 despre faptul că în parcarea unui bloc, de pe strada Minerilor, are loc un conflict între mai multe persoane.

Polițiștii de siguranță publică s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr de 26 de ani, din Târgu Jiu și o femeie de 34 de ani, din comuna Mihăești, județul Argeș, se aflau în parcarea de reședință a unui bloc, de pe strada Minerilor, în urma unui conflict pe locul de parcare, au fost agresați prin lovituri cu pumnii și picioarele, în zona corpului de către doi localnici, un bărbat de 60 de ani și o femeie de 47 de ani, care locuiesc pe aceeași stradă.

Persoanele vătămate nu au solicitat prezența unei ambulanțe la fața locului, pentru acordarea de îngrijiri medicale, aceștia deplasându-se, ulterior, cu autoturismul personal la spital pentru investigații.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe.

Articole similare

Back to top button