Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Social

Activități de educație rutieră și prevenirea violenței

IPJ Gorj, prin compartimentele de specialitate, a desfășurat o activitate la Școala Gimnazială „Gheorghe Tătărescu” din Târgu Jiu, pentru prevenirea violenței în școli, fenomenelor de absenteism sau abandon școlar, delincvență juvenilă, dar și pe linie de educație rutieră. Astfel, polițiștii au desfășurat activități informativ-preventive pe linia prevenirii și combaterii violenței în școli. Discuțiile interactive au avut ca scop prevenirea faptelor antisociale în rândul elevilor, reducerea actelor de violență, prin conștientizarea implicațiilor acestui fenomen, sub aspect juridic, social și emoțional. Polițiștii au prezentat noțiunile generale ale fenomenului de tip bullying, care sunt modalitățile de intervenție și combatere, atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice și importanța dezvoltării abilităților non-violente de gestionare a conflictelor. Elevii au ascultat cu interes explicațiile și recomandările polițiștilor și au participat interactiv la discuții. Scopul polițiștilor, prin astfel de activități, este acela de a fi alături de elevi, de a-i ghida și învăța cum să fie responsabili, în vederea adoptării unei bune conduite în societate.

Articole similare

Back to top button