Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

Echipament de ultima generație în dotarea salvamontiștilor gorjeni

Încă un pas uriaș în dotarea cu echipamente de intervenție de înaltă tehnologie a fost făcut de către salvamontiștii gorjeni prin achiziția unuia dintre cele mai performante detectoare subacvatice din lume.

Aparatul, foarte mic, compact, ușor de utilizat și intuitiv se bazează pe înaltă tehnologie și Inteligență artificială, fiind recunoscut ca vârf de gamă în sectorul său de activitate. Este un echipament revoluționar în domeniu, folosește un sistem de tip sonar digital pentru a scana în doar câteva secunde zona de căutare pe o rază de 50 m sub apă. Continuând tradiția utilizării inteligenței artificiale, algoritmii de detecție sunt antrenați pentru a face diferența între oameni și alte obiecte aflate în apă, marcând poziția exactă a persoanei pierdute, astfel acoperind o suprafață de peste 8000 mp într-o singură operare.

Acest echipament, unic la nivel național, a fost achiziționat cu fonduri asigurate de către Consiliul Județean Gorj și cu sprijinul Vodafone Romania, partenerul de tehnologie  al Salvamontului romanesc, și asigură intervenții mult mai facile, mai puțin costisitoare și cu mult mai puține riscuri pentru salvatorii acvatici și subacvatici din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Gorj.

“Detectorul subacvatic de victime, împreuna cu o multitudine de alte echipamente specifice salvării acvatice cu specific montan și nu numai, vor fi prezentate în cadrul exercițiului ”Aquares 2023”, primul stagiul de pregătire profesională a salvatorilor în salvarea acvatica cu specific montan pentru salvatorii cu acest profil din cadrul echipelor Salvamont – Salvaspeo ce se va organiza în perioada în perioada 17-20 iulie 2023 în județul Gorj. În ziua de 18 iulie , exercițiul se va organiza cu public, iar programul acestei manifestări va fi făcut public în zilele următoare .”, a transmis Sabin Cornoiu, directorul Salvamont.

Articole similare

Back to top button