Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

21 Aprilie 2023 – Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare foarte importantă în calendarul creștin ortodox care pică în fiecare an în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști. În calendar ortodox 2023, Izvorul Tămăduirii se sărbătorește pe 21 aprilie. Originea sărbătorii vine dintr-o legendă conform căreia o minune s-a petrecut lângă un izvor de lângă Constantinopol. Se spune că un om orb și-a recăpătat vederea după ce s-a spălat pe față cu apa din izvor. El a ajuns la acest izvor călăuzit de cel care avea să fie împărat al Bizanțului, Leon I, căruia îi ceruse apă. Maica Domnului l-a îndemnat pe acesta să îndrume omul orb către izvorul care l-a vindecat.

În această zi, bisericile fac sfințirea aghesmei mici după Liturghie. Se spune că cei care beau această agheasmă se vindecă, iar în unele locuri se stropește și casa cu agheasmă mică.

Asimilarea Maicii Domnului cu Izvorul Tămăduirii nu este întâmplătoare, deoarece este mijlocitoarea noastră către Iisus. De aceea creştinii îi cer ajutor în momentele lor de boală sau de necaz. În tradiția populară, Izvorul Tămăduirii este pentru săpătorii de fântâni cea mai bună zi din an.  În această sărbătoare se sfințesc apele pentru a scăpa de spiritele rele.

Articole similare

Back to top button