ActualitateSliderSocialUltima ora

D.S.V.S.A. Gorj controlează și amendează. Angajata unui fast-food sancționată

În perioada 07 – 13.02.2022, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat controale și verificări în unități și obiective supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor situate în Aninoasa, Baia de Fier, Bălești, Berlești, Crasna, Fărcășești, Ionești, Motru, Mușetești, Novaci, Plopșoru, Peștișani, Polovragi, Rânca, Runcu, Scoarța, Târgu-Jiu, Turburea, Turceni și Țicleni, în domeniile alimentar și al sănătății şi bunăstării animalelor.

Activitatea desfășurată s-a concretizat în efectuarea a 184 controale, în timpul cărora au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, reprezentate de 3 amenzi în cuantum de 3.000 lei, unor operatori și persoane fizice din localitățile Motru, Polovragi și Târgu-Jiu, astfel:

  • o amendă de 600 lei aplicată proprietarului unei exploatații non-profesionale, pentru nerespectarea normelor sanitare-veterinare specifice privind protecția și bunăstarea animalelor (porcine) – neidentificarea acestora prin crotaliere, conform legii;
  • o amendă de 1.200 lei aplicată unei persoane fizice, întrucât a transportat și comercializat pește în afara spațiilor aprobate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor;
  • o amendă în valoare de 1.200 lei aplicată angajatei unui fast-food, pentru recepționarea produselor alimentare (materii prime) cu încălcarea normelor sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor privind manipularea și depozitarea produselor alimentare.

Articole similare

Back to top button