Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSport

Mândria de a fi PANDUR!

Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu, a fost fondat în 1962 și a promovat pentru prima dată în Liga I în 2005. În sezonul 2006-2007, deși a retrogradat, a recâștigat un loc în Liga I la masa verde, în dauna echipei Sportul Studențesc.

Pandurii retrograda și din Liga 3 și a zăbovit în campionatul județean Gorj până în 1998, când a fuzionat cu nou-promovata din Liga 4 Gorj Mine-Ral Roșia Rovinari și astfel a revenit în Liga 3. După doar un sezon, Pandurii Târgu Jiu a promovat în Liga 2, iar în 2005 a acces, în premieră, pe prima scenă. În 2013 a devenit vicecampioană națională și a jucat în grupele Europa League.

Deși a retrogradat, în Liga 3 după 30 de ani. Pandurii încă mai speră să joace sezonul viitor în Liga 2. Marin Condescu, fost președinte al clubului în perioada 2005-2014 și, din 2017, principal creditor al CS Pandurii Târgu Jiu, nu renunță la ideea de a juca în Liga 2.

 ”Așteptăm acum să vedem în ce ligă vom juca, ca să știm pe ce lot vom miza. Mulți dintre jucători nu vor continua la Pandurii, dacă vom juca în Liga 3. Dacă se va reorganiza Liga 2, așa cum se aude, cu siguranță ne vom înscrie în eșalonul secund. Dacă nu, vom juca în Liga 3 și vom avea ca obiectiv promovarea. După cum am zis mereu, Pandurii nu se va desființa, așa cum și-au dorit cei care au falimentat acest club”, a declarat, Marin Condescu – pentru Liga2.ro

Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu a depus dosarul de licențiere pentru a evolua și sezonul viitor în Liga 2. Gorjenii au întocmit toate documentele solicitate de comisie pentru a putea juca în cel de-al doilea eşalon deşi echipa a retrogradat la finalul sezonului recent încheiat în Liga 3.

Directorul sportiv Camilian Floroiu spune că, dacă FRF ar decide ca Liga a 2 a să aibă un format cu două serii, Pandurii ar putea juca tot în eșalonul secund, precizând totuşi că şi Liga 3 rămâne o opţiune.

Dacă se va decide ca Liga 2 să aibă din nou două serii, aşa cum a avut mulţi ani de-a lungul timpului, Pandurii ar putea beneficia din nou de ajutor din partea FRF, care a salvat echipa din Târgu Jiu şi sezonul trecut, atunci când, din cauza pandemiei, nici o echipă nu a mai retrogradat.  Conform decizie de luni a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, Liga 2 se va relua pe 31 iulie, iar Liga 3 pe 28 august. Pandurii a retrogradat prima dată în Liga 3 (Divizia C) în sezonul 1991, an în care, din seria gorjenilor, Electroputere Craiova promova în Divizia A (Liga 1).

Articole similare

Back to top button