Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocial

Au primit preavizele!

În urmă cu 3 luni au avut loc multe negocieri între administrația și sindicatele din Complexul Energetic Oltenia, contestate de protestatarii din Piața Prefecturii.

În urma acestor negocieri, s-a stabilit un act adițional la contractul colectiv de muncă, ce prevede concedieri și plăți compensatorii pentru salariați care vor fi disponibilizați în acest an.

Angajații fac parte dintr-un program de restructurare care are loc până în 2030, când compania va rămâne doar cu 5.000 dintre cei 12.000 de salariați.

Așadar, de la 1 iulie vor începe și primele concedieri, iar primii care trebuie să părăsească unitatea din cadrul concedierii colective sunt cei 700 de angajați care au primit deja preavizele.

Daniel Burlan, președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia spune că toate persoanele care urmează să fie concediate, au fost selectate în funcție de vârstă. Sunt cei care îndeplinesc condițiile de pensionare până în luna aprilie 2022. Oamenii vor sta acasă și vor primi salarii compensatorii până la îndeplinirea vârstei de pensionare.

Concedierea colectivă face parte dintr-un program amplu de restructurare.

Deocamdată, Guvernul nu a emis ordonanța care să le asigure venitul de completare. Până în 2030, din Complexul Energetic Oltenia trebuie să părăsească unitatea 8.000 de angajați. În acest moment, compania are aproape 12.000 de salariați în producția de energie.

De la 1 iulie vor fi făcute primele concedieri de la Complexul Energetic Oltenia Vor pleca doar cei aflați în prag de pensionare, iar ceilalți, care lucrează în perimetre ce urmează să fie închise, vor fi mutați să lucreze în centralele pe gaz ori în parcurile fotovoltaice.

Articole similare

Back to top button