Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Târgu Jiu se îndreaptă spre scenariul verde

Situația epidemiologică de la nivelul municipiului Târgu Jiu pare că se îndreaptă pe drumul cel bun. De mai bine de o săptămână, rata de infectare este într-o continuă scadere. Dacă miercuri, 7 aprilie incidența înregistrată în Târgu Jiu era de 1,59 la mia de locuitori, astăzi se pare că a scăzut la 1,11.

Primarul Marcel Romanescu este extrem de încrezător, afirmând astăzi că municipiul Târgu Jiu se îndreaptă sigur spre scenariul verde. De asemenea, edilul a ținut să sublinieze faptul că incidența se apropie să scadă sub 1 la mie, astfel că după vacanța de Paște, școlile se vor putea redeschide pentru toți copiii.

În ceea ce privește situația sărbătorilor Pascale, Romanescu susține că a discutat deja cu cei doi protopopi de la nivelul municipiului despre organizarea manifestărilor în siguranță, respectându-se toate măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu coronavirus. Edilul își dorește ca în perioada sărbătorilor târgujienii să dea dovadă de responsabilitate și indicele să rămână în continuare într-un trend descendent.

Mâine va fi ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în care se va stabili dacă municipiul Târgu Jiu va intra în scenariul verde, aplicându-se astfel noi măsuri.

https://youtu.be/56XdFoRJeqM

Articole similare

Back to top button