Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Campanie națională de informare COVID

Societatea Națională de Cruce Roșie din România implementează un nou proiect de intervenție în pandemia COVID-19. Peste 23.500 de elevi și 188.000 de adulți beneficiază de campanii de informare, iar alte 8.122 de familii nevoiașe beneficiază de pachete cu produse de igienă.

O campanie națională de informare și de conștientizare a populației, în vederea limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2 a fost demarată de Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie, prin finanțare USAID.

23.500 de elevi din peste 40 de județe vor participa, timp de 4 luni, la sesiuni de educație pentru sănătate și suport emoțional  atât în cadrul școlilor, cât și în sistemul online. Sesiunile vor fi ținute de voluntari instruiți ai Crucii Roșii Române.

Peste 188.000 de adulți, prioritate având cei din mediul rural sau din comunități aflate în risc de infectare, vor fi informați cu privire la prevenirea îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2. Voluntarii Crucii Roșii Române vor oferi de asemenea și sfaturi despre efectele psihologice ale pandemiei, despre reducerea stigmatizării asociate cu boala COVID-19 și despre modalitățile de reducere a stresului provocat de aceasta.

Încă din luna octombrie numeroase sesiuni de informare și instruire a 470 de voluntari de Cruce Roșie din peste 40 de filiale au avut loc, ulterior începând cu 16 noiembrie s-a desfășurat caravana de educație pentru sănătate.

Tot în cadrul acestei campanii, 8.122 de familii nevoiașe vor fi ajutate cu pachete cu produse de igienă.

Filiala din Gorj a Societății Naționale de Cruce Roșie din România s-a implicat în acest proiect, desfășurând activități în 4 comune ale județului.

Campania națională de informare și conștientizare a populației în vederea limitării infectării cu noul coronavirus continuă în sistemul online și transmite cetățenilor mesajul: Niciunul dintre noi nu este în siguranță până când toți nu sunt în siguranță!

 

Articole similare

Back to top button