Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Noua echipa la Primăria Târgu-Jiu

Dacă acum ceva timp, Marcel Romanescu, edilul municipiului Târgu-Jiu, susținea că postul de city manager va fi ocupat începând cu anul viitor, acest lucru s-a întamplat mult mai devreme. Astăzi 9 noiembrie, postul a fost ocupat.

Ramona Nodea, fosta șefă de cabinet a primarului, a fost desemnată să ocupe funcția de city manager la Primăria Târgu-Jiu. Postul este ocupat prin dispoziție dată de primarul Marcel Romanescu pe perioada mandatulu său.

Administratorul Public sau city managerul este o funcție cu statut special conform Legii 215/2001 din cadrul structurii organizatorice a primăriei și se subordonează direct primarului. Atribuțiile Administratorului Public sunt numeroase, principalele fiind: atragerea de fonduri extrabugetare în vederea atingerii obiectivelor propuse în strategia de dezvoltare, elaborarea de politici și strategii noi în domeniul dezvoltării, precum și coordonarea aparatului de specialitate a primarului în lipsa primarului și a viceprimarului.

Tot astăzi, cei doi viceprimari Bogdan Bejinaru și Gabriel Coica, au fost prezentați echipei de conducere din primăria municipiului Târgu Jiu și din direcțiile de specialitate.

Edilul Marcel Romanescu susține că începând de astăzi atribuțiile sale au fost împărțite prin delegare celor doi viceprimari și administratorului public.

Ramona Nodea se va ocupa și va coordona activitatea operativă a primariei, Bogdan Bejinaru se va ocupa de partea tehnică, iar Gabriel Coica de partea de evenimente și cultură.

Echipa din cadrul Primăriei Târgu-Jiu este acum completă, iar primarul Marcel Romanescu susține că această colaborarea va fi una mult mai bună în interesul cetățenilor municipiului.

Articole similare

Back to top button