Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Actualitate

Legea fumatului, înăsprită

Iniţiativa liberalului Daniel Fenechiu de a îmblânzi prevederile legii antifumat ar putea avea, în cele din urmă, efectul contrar. Mai toate propunerile menite să le facă viaţa mai uşoară fumătorilor au fost respinse de Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor. Daniel Fenechiu susţine că propunerea sa de modificare a legii fumatului este necesară, fumătorii ar trebui să primească dreptul de a fuma în spaţii special amenajate. În schimb, toate amendamentele propuse, care ar înăspri condiţiile în care se poate fuma, au primit susţinerea aleşilor. Unul dintre ele prevede interzicea fumatului în maşină, în prezenţa copiilor şi a femeilor însărciante. Un alt amendament care a primit sprijinul membrilor Comisiei de sănătate vizează interzicerea ţigărilor electronice în spaţiile publice închise, adică şi în restaurante. Legea care interzice fumatul în spaţii publice a intrat în vigoare în martie anul trecut.

Articole similare

Back to top button