Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Ziua Vârstnicilor, sărbătorită la Turceni. Seniorii, invitați la o seară festivă

Seniorii din Turceni vor fi sărbătoriți de ziua lor. Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Primăria Orașului Turceni și Consiliul Local organizează, pe 1 octombrie, o întâlnire festivă pentru persoanele de peste 60 de ani. Evenimentul va fi unul de socializare, cu amintiri și voie bună.

„Un oraș nu începe cu noi. Înaintea noastră au fost ei.Ei au pus temeliile Turceniului de astăzi. Au muncit în termocentrală, in carierele de cărbune, in societățile care au construit termocentra, în agricultură, pe șantiere, în școli și în gospodăriile lor. Au crescut copii, au ținut familiile unite și au dus comunitatea mai departe chiar și în vremuri grele.

În fiecare stradă, în fiecare casă și în fiecare lucru bun pe care îl avem astăzi se află o parte din munca și sacrificiul lor.

Seniorii noștri nu sunt doar trecutul comunității. Sunt rădăcinile noastre, memoria vie a acestor locuri și oamenii de la care am învățat ce înseamnă munca, demnitatea, răbdarea și dragostea pentru familie.

Sunt părinții și bunicii care ne-au crescut, care au renunțat de multe ori la propriile dorințe pentru ca nouă să ne fie mai bine. Pentru tot ceea ce suntem astăzi, le datorăm mai mult decât pot cuprinde câteva cuvinte.

Ca primar, dar mai ales ca om crescut aici, mă înclin cu respect în fața acestei generații. Mă mândresc cu seniorii orașului nostru și cred că avem datoria să le arătăm prețuirea nu doar prin vorbe, ci prin apropiere, grijă și recunoștință.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Primăria Orașului Turceni și Consiliul Local al Orașului Turceni îi invită la o seară de socializare, amintiri și voie bună, în cadrul unei mese festive.

Joi, 1 octombrie 2026, ora 18:00

Înscrierile se fac până la data de 28 septembrie 2026, pe baza actului de identitate, la sediul Casei de Cultură Turceni, biroul nr. 3.

Pot participa persoanele care au împlinit vârsta de 60 de ani, precum și cuplurile în care cel puțin unul dintre parteneri are această vârstă.

Cuplurile care sărbătoresc anul acesta 50 de ani de căsătorie sunt rugate să depună o copie a certificatului de căsătorie până la data de 25 septembrie 2026.

Transportul este gratuit, iar programul va fi afișat în stațiile de transport public în perioada 21–25 septembrie.

Vă așteptăm cu toată căldura, dragi părinți și bunici!

Nu vă invităm doar la o masă festivă. Vă invităm în locul de onoare care vi se cuvine în inima comunității noastre. Pentru că Turceniul de astăzi poartă în el munca, sacrificiile și povestea dumneavoastră”, a transmis Constantin Popescu, primarul orașului Turceni.

Articole similare

Back to top button