Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

Ziua Poliției – mai aproape de comunitate, la Motru (ziua a treia)

Ieri, în apropierea Catedralei Ortodoxe din Motru, activitățile dedicate Zilei Poliției au continuat cu aceeași energie și implicare, alături de structurile de siguranță școlară, prevenire, rutieră, criminalistică, acțiuni speciale, protecția animalelor și, bineînțeles, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru.

Vizitatorii au avut ocazia să descopere îndeaproape tehnica și armamentul din dotarea polițiștilor, dar și să afle cum sunt folosite acestea în misiunile de zi cu zi.

Micii participanți au primit de la polițiști orare, cărți de colorat, pliante, semne de carte, bomboane și, pe alocuri, îmbrățișări.

Atracția principală a fost MAX, câinele de urmă, care a impresionat prin abilitățile sale și demonstrațiile oferite, stârnind admirația tuturor, de la cei mici până la cei mari.

Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru aparte, în apropierea festivității de premiere din cadrul Salonului Internațional de Pictură „Arte Mici”, unde siguranța și cultura s-au îmbinat armonios.

Articole similare

Back to top button