Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită de DGASPC Gorj
Ziua Internațională a Copilului se celebrează în prima zi de vară a fiecărui an. Această zi este sărbătorită cum se cuvine la nivelul serviciilor sociale subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, pentru toți copiii din sistemul de protecție fiind pregătite cadouri și surprize, sărbătoriții având parte de activități recreative, special gândite și concepute pentru a le face din această zi una de neuitat.
1 iunie este ziua în care noi, adulții, încercăm încă o dată să conștientizăm că interesul pentru copil trebuie să fie prioritar și că toți copiii au nevoie de sprijinul și atenția noastră zi de zi.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, prin serviciile sociale subordonate, organizează o serie de activități și manifestări cultural-artistice și recreative, care contribuie la dezvoltarea aptitudinilor creative și sportive, creșterea stimei de sine și îmbunătățirea relațiilor sociale, precum și la cunoașterea drepturilor copilului și educarea gustului estetic și competitiv. Programul activităților de 1 iunie debutează, la unele servicii sociale, încă din data de 30 mai, prelungindu-se până pe data de 2 iunie, inclusiv. În această perioadă, copiii participă la ateliere de creație (desen, pictură, origami), dar și la diverse activități sportive, cum ar fi: tenis de masă, baschet, popice și șotron. Nu lipsesc jocurile cu baloane, puzzle, sau desene pe asfalt.
Fiind o zi de sărbătoare, ca în fiecare an, copiii au parte de petreceri, cu muzică, dans și voie bună, dar și cu preparate culinare pe măsură. Și, pentru că este ziua lor, copiii vor primi și cadouri, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, cu sprijinul Asociației „Inimi de Gorjeni”, oferind daruri consistente fiecărui copil din sistemul de protecție al DGASPC Gorj, inclusiv celor aflați la asistenți maternali profesioniști.