Ziua Instituției Prefectului, sărbătorită alături de cetățeni

Mâine este celebrată Ziua Instituției Prefectului. La Gorj, această zi este marcată într-un mod unic: alături de cetățeni. Este pentru prima dată când are loc o astfel de inițiativă, care aparține subprefectului de Gorj, Iani Garbaciu.
,,În calitate de subprefect al județului Gorj, îmi doresc să marchez această zi alături de voi, cetățenii din comunitatea noastră. Vă aștept la sediul Prefecturii Gorj (𝘚𝑡𝘳. 𝑉𝘪𝑐𝘵𝑜𝘳𝑖𝘦𝑖, 𝘯𝑟. 4) sau vă invit să îmi adresați întrebările și curiozitățile voastre despre activitatea instituției în scris, prin 𝒆-𝒎𝒂𝒊𝒍 [email protected] sau 𝒕𝒆𝒍𝒆𝒇𝒐𝒏𝒊𝒄/𝑾𝒉𝒂𝒕𝒔𝑨𝒑𝒑 la (0752) 931 094.
Cred cu tărie un lucru, pe care l-am avut în minte chiar din prima zi a mandatului – transparența și comunicarea directă sunt fundamentale pentru o administrație eficientă și apropiată de oameni.
Astăzi, după o lună în această funcție, înțeleg și mai bine cât de mult își doresc oamenii să fie ascultați, să simtă că cineva din rândul autorităților le înțelege problemele și le oferă sprijin real. În fiecare întâlnire, fie că a fost în teren, în audiență, prin email sau telefon, am văzut cât de importantă este comunicarea directă și cât de multe probleme pot fi rezolvate atunci când toți factorii de decizie colaborează.
În această perioadă, am stat de vorbă cu peste 100 de gorjeni și, împreună cu colegii mei din Instituția Prefectului, i-am ajutat să găsească soluții sau i-am îndrumat către instituțiile competente. Iar acesta este doar începutul!
Vă invit să continuăm acest dialog! Administrația există pentru oameni și trebuie să fie aproape de ei. Eu sunt aici să ascult, să înțeleg și să acționez. Aștept mesajele voastre și vă mulțumesc pentru încredere!”, a transmis Iani Gârbaciu, subprefectul județului Gorj.