Ziua Iei, sărbătorită la Rovinari printr-o serie de activități
Primăria Rovinari, Ansamblul „Jiulețul” și “Bunicii Comunității” Rovinari organizează un eveniment cultural menit să aducă în atenția publicului Ziua Universală a lei Românești. Astfel, vineri, 23 iunie, începând cu ora 11.00, în Parcul Central din Rovinari vor avea loc o serie de activități tradițional-folclorice, denumite “Bunicii Comunități – Cinstim Portul Popular Oltenesc”.
În cadrul evenimentului va avea loc un spectacol folcloric susținut de Ansamblul „Jiulețul” din Rovinari în cinstea bunicilor comunității, însă, nu vor lipsi nici expozițiile tematice, respectiv expoziția de costume tradiționale și o expoziție de plante medicinale ce aparțin beneficiarilor proiectului.
Și pentru că Ziua Universală a lei este sărbătorită anual în data de 24 iunie, odată cu sărbătoarea Nașterii Sfântului loan Botezătorul, nu vor lipsi de la eveniment nici cunoscutele sânziene, simbol al Soarelui și Iubirii.
““Bunicii Comunității” este un proiect implementat cu fonduri europene la Rovinari, care își propune să schimbe viața seniorilor printr-o serie de activități menite să le îmbunătățească calitatea vieții. Grupul țintă, format din 165 de persoane cu risc de excluziune socială din comunitate, dintre care 90 de femei, beneficiază de activități diverse de socializare și petrecere a timpului liber într-un mediu plăcut și sigur, de evitare a izolării şi singurătății, de îmbunătățire a stării fizice şi mentale, de optimizare a tonusului, de stimulare a încrederii în sine.
Obiectivul general este reducerea numărului de persoane vârstnice aflate în situație de vulnerabilitate, la nivelul orașului Rovinari, județul Gorj prin sprijinirea accesului la servicii sociale integrate.”, se arată în comunicatul de presă transmis de Primăria Rovinari.
Valoarea totală a proiectului este de 2.700.853,74 lei, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.