Ziua Forțelor Terestre, sărbătorită la Târgu Jiu

Ziua Forțelor Terestre este sărbătorită la Târgu Jiu.
„În data de 23 aprilie 2026, începând cu ora 15.00, Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu, organizează, cu sprijinul autorităților publice locale, un ceremonial militar și religios dedicat sărbătoririi Zilei Forțelor Terestre Române.
Evenimentul va avea loc în municipiul Târgu Jiu, pe strada Geneva, intersecția cu Calea Eroilor nr. 30 (în fața Facultății de Inginerie a Universității ,,Constantin Brâncuși”) și va reuni reprezentanți ai autorităților publice locale, ai structurilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, cadre militare active și în rezervă, precum și membri ai comunității locale.
Programul activității cuprinde ceremonialul militar și religios, depunere de coroane de flori la Troița închinată eroilor români, expoziție de tehnică și echipamente militare, precum și un atelier dedicat promovării profesiei militare în rândul elevilor, realizat cu sprijinul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Gorj.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, Poliția Rutieră Târgu Jiu va institui măsuri specifice pentru fluidizarea traficului și informarea participanților la trafic cu privire la eventualele restricții rutiere din zona desfășurării activității!, se arată într-un comunicat de presă.



