Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Ziua Forțelor Terestre, marcată printr-un eveniment de amploare la Târgu Jiu

Astăzi, cu prilejul Ziua Forțelor Terestre Române, municipiul Târgu Jiu devine gazda unei manifestări dedicate militarilor români. Data coincide cu sărbătoarea creștin-ortodoxă a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, considerat patronul spiritual al Forțelor Terestre.

Evenimentul principal are loc începând cu ora 15:00, pe strada Geneva, în zona Facultății de Inginerie, unde Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu”, în colaborare cu autoritățile locale, organizează un ceremonial militar și religios.

Manifestarea reunește oficialități, cadre militare active și în rezervă, dar și numeroși localnici, într-un moment dedicat recunoașterii rolului esențial al Forțelor Terestre în apărarea țării. Programul include depuneri de coroane la Troița eroilor, precum și o expoziție de tehnică militară, unde publicul poate vedea de aproape echipamentele utilizate de armată.

Un punct de atracție îl reprezintă atelierul de promovare a carierei militare, organizat cu sprijinul Centrului Militar Județean Gorj. Activitatea este dedicată în special elevilor interesați de o carieră în domeniu, oferindu-le informații despre oportunitățile de recrutare și parcursul profesional.

Organizatorii transmit că evenimentul este nu doar o celebrare a tradiției militare, ci și o oportunitate pentru tineri de a descoperi valorile și disciplina armatei române.

Pentru buna desfășurare a activităților, Poliția Rutieră a anunțat restricții de circulație în zona străzii Geneva, pe durata evenimentului.

„Astăzi, 23 aprilie, celebrăm Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul spiritual al militarilor din Forțele Terestre, și marcăm Ziua Forțelor Terestre ale României.

Militarii Forțelor Terestre reprezintă o garanție a stabilității și securității, atât pe plan național, cât și în misiunile internaționale.
Spiritul de sacrificiu, solidaritatea și profesionalismul care definesc această armă sunt valori ce merită promovate constant.
Transmit militarilor și familiilor lor respectul și întreaga mea considerație.
La mulți ani Forțelor Terestre ale României și tuturor celor care poartă numele Sfântului Gheorghe!„, a transmis președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu. 

Articole similare

Back to top button