Zilele orașului Turceni s-au încheiat. Administrația locală se întoarce la treabă

După trei zile de spectacole și mii de participanți, Zilele Orașului Turceni s-au încheiat. Primarul Constantin Popescu spune că administrația locală își reia activitatea în ritm normal și continuă proiectele aflate în derulare, însă consideră că ediția din acest an a festivalului a demonstrat că orașul atrage tot mai mulți vizitatori și că spiritul comunității se consolidează.
Primarul orașului Turceni, Constantin Popescu, a transmis că, odată cu încheierea sărbătorii dedicate orașului, administrația locală revine la proiectele aflate în desfășurare. Edilul spune că vor continua lucrările de modernizare, vor fi făcute recepțiile la blocurile reabilitate și vor fi respectate termenele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
În același timp, Constantin Popescu a apreciat participarea numeroasă la Zilele Orașului Turceni și comportamentul celor prezenți la evenimente. Potrivit acestuia, la manifestări au participat mii de oameni din județul Gorj și din județele învecinate, iar atmosfera a fost una de sărbătoare.
Primarul a remarcat și apropierea artiștilor de public, spunând că mulți dintre aceștia au rămas după concerte pentru a face fotografii și a sta de vorbă cu copiii și tinerii veniți la festival.
Totodată, edilul consideră că ediția din acest an a arătat un spirit civic mai puternic în rândul participanților. „Am remarcat însă și un alt lucru important: oamenii se schimbă în bine. Am văzut mai multă responsabilitate și mai multă grijă pentru locul în care ne-am întâlnit. Au fost mult mai puține gunoaie aruncate pe jos, iar toate recipientele de colectare au fost pline. Este un semn simplu, dar puternic, că suntem pe drumul cel bun”, a declarat Constantin Popescu.
La finalul mesajului, primarul a transmis urări de „La mulți ani!” tuturor celor care își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ilie și un gând special pentru energeticienii din Turceni, despre care spune că au contribuit decisiv la dezvoltarea orașului și a județului. Constantin Popescu a subliniat că, după zilele de sărbătoare, administrația locală își concentrează din nou eforturile pe proiectele de dezvoltare, astfel încât Turceni să continue să crească.


