Zi de sărbătoare la Tismana
Astăzi, 15 august, sute de gorjeni s-au adunat în poiana de la Tismana pentru a celebra tradiționalul bâlci de Sfânta Maria, o sărbătoare cu o semnificație profundă pentru gorjeni. După participarea la slujbele religioase dedicate Adormirii Maicii Domnului, mulți dintre cei prezenți și-au continuat ziua într-o atmosferă de sărbătoare, bucurându-se de mâncăruri tradiționale și diferite produse pregătite de comercianți. În poiană a răsunat muzica populară. Zeci de interpreți ai muzicii populare au participat la Festivalul-concurs al „Cântecului, jocului și portului gorjenesc”.
Sărbătoare mare în poiana de la Tismana. Ziua de 15 august a fost marcată cum se cuvine de gorjeni prin bâlciul tradițional de la Tismana. Gorjenii care au fost prezenți, și nu vorbim despre un număr deloc mic, s-au bucurat de muzica populară care a răsunat astăzi în localitate.
Comercianții prezenți la eveniment spun că a fost un an destul de bun și vânzare a mers.
Comercianții au păstrat și portul gorjenesc, iar din bâlci nu au lipsit costumele tradiționale și diverse țesături.
Gorjenii au păstrat tradiția și după ce au participat la slujba de mântuire a Maicii Domului au venit să petreacă cum se cuvine.
Trofeul Festivalului, care se află la a 56-a ediție, este în valoare de 1500 lei.