Workshop-siguranță online
La data de 16 mai a.c., începând cu ora 17.00, polițiști din cadrul Biroului de Ananliză și Prevenire a Criminalității Gorj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Gorj, vor organiza o activitate informativ-preventivă referitoare la siguranța în mediul online și prevenirea criminalității informatice.
În cadrul acestei sesiuni se vor prezenta moduri de operare folosite de infractori pentru a obține foloase necuvenite, prin exploatarea de vulnerabilități de natură umană și tehnică.
Obiectivul principal este conștientizarea elevilor, părinților și profesorilor prezenți la activitate, cu privire la adoptarea unei conduite corecte, precum și construirea unei rutine de securitate în mediul online.
Acțiunea va include prezentări și discuții susținute de specialiști din domeniul securității, în general, și al securității cibernetice, în special, cu accent pe identificarea și prevenirea amenințărilor, protejarea datelor personale și promovarea comportamentului responsabil în mediul online.
Activitatea este susținută de Ambasada Elveției în România și de Centrul de Training Swiss Webbacademy.