Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Fără categorie

”Vrem în play-off”

 

Reunită de-abia la sfârșitul săptămânii trecute, Gilortul Târgu Cărbunești s-a calificat, miercuri seara, în turul al II-la al Cupei României, după ce a învins cu 3-1, la Drobeta Turnu Severin, nou-promovata în Liga 3 Viitorul Șimian. Cu un nou antrenor pe banca tehnică, Gilortul s-a calificat în turul II al Cupei României și privește cu încredere meciurile din campionat. Echipa din Cărbuneşti merge astfel în faza următoare a cupei şi va juca, cel mai probabil, cu Pandurii Târgu Jiu dacă se va continua aplicarea criteriului geografic la împerecherea echipelor.  A fost prima victorie a noului antrenor principal al echipei gorjene, Mihai Dinu, cel care l-a înlocuit în această vară pe Florin Popete.

”Mă bucur că am debutat cu dreptul. A fost o victorie muncită, împotriva unei echipe bune, care și-a reluat pregătirile de mai mult timp. Noi ne-am reunit doar de câteva zile, nu suntem chiar proaspeți, dar, ușor-ușor, vom închega echipa. Vor mai veni câțiva jucători, fiindcă vrem să ne calificăm în play-off și, de ce nu, să mergem chiar la baraj. Îmi doresc un parcurs cât mai lung și în Cupa României”, a declarat, la finalul jocului , Dragoș Săulescu, noul venit la Gilort.

În turul 2 al cupei vor participa 76 de echipe, 41 calificate din turul 1, şi altele 35 din Liga 3. Printre posibilii adversari ai Gilortului se numără: Pandurii Târgu Jiu, ACSO Filiași și Flacăra Horezu.

Articole similare

Back to top button