Vrea să renunțe la mandatul de consilier local

,Să merg mai departe sau să renunț?” Se întreabă un consilier local din partea PNL Gorj. Cosmin Țîrvuloiu este dezamăgit de faptul că nu nu există transparență în Consiliul Local , iar comunicarea este deficitară.
,,În scuurtul mandat de patru luni pe care l-am avut în Consiliul Local Târgu-Jiu sunt în dubiu dacă voi reuși până la sfârșitul acestuia să prezint un bilanț pozitiv de activitate ca și ales local.
Am candidat cu convingerea că pot ajuta administrația și implicit comunitatea de a da o nouă direcție Orașului în care m-am născut,educat și trăiesc.Din partea administrației am fost blocat de un zid în ceea ce privește dialogul,tranparența,dezbaterea și bunele intenții .Eu nu am intrat în politică în urmă cu un an și jumătate pentru beneficii, funcții și faimă,de altfel nu mă consider politician.În tot acest timp m-am luptat împreună cu colegii consilieri aflați în opozitie pentru a nu promova proiecte de hotarâre ce prejudiciază ireparabil comunitatea ,am studiat mii de pagini de materiale,am argumentat și am adus amendamente ,dar toate aceste proiecte de hotărâre au trecut cu o majoritate fragilă de 11 la 10, dat fiind faptul că acei critici vehemenți ai fostei administrații sunt în aceiași barcă cu cea actuală(adică tot cu fosta).Am inițiat împreună cu colegii proiecte pentru imbunătățirea traiului comunitații și transparență,aceste proiecte nu au trecut.
Din toată această experiență de până acum am înteles două lucruri:
-Fără implicarea activă a cetățenilor nu putem înregistra progrese și nu ne putem așeza Orașul,cu un potential enorm, pe un făgaș către legalitate,bun simț,bun gust si normalitate.
– Votul înregimentat,fără a avea nici un fel de studiu,opinie,dezbatere,argumentare,respect, nu face decât să scadă încredrea cetățenilor în cei pe care i-au ales .
Le mulțumesc colegilor din grupul PNL pentru tot ce am realizat în Consiliul Local ,pentru faptul că împărtășim aceleași valori și principii!
În funcție de sprijinul dumneavoastră și o schimbare de abordare a Administrației Publice Locale voi alege dacă voi munci până la sfârșitul mandatului sau voi renunța!”, a transmis Cosmin Țîrvuloiu.