Vor drepturi, dar îndatoriri nu
Ajutorul social este sfânt pentru mulți români care deși ar putea munci, preferă să stea degeaba la mila statului. Unii dintre ei primesc pensie de handicap pentru diferite boli, însă sunt apți de muncă și asta se reflectă din declarațiile martorilor care îi văd lucrând cu ziua și apoi cheltuind banii la cârciumă.
Este și cazul unui cetățean din comuna Scoarța care, spune el, are nevoie de ancheta socială de la primărie pentru a beneficia în continuare de pensia de handicap. Printre bolile se care acesta suferă, se numără și etilismul cronic fapt atestat prin documente medicale.
Ion Licuriceanu este din satul Bobu și a venit pentru a se plânge că din cauza primarului ar putea pierde pensia de handicap. Edilul din Scoarța nu i-ar elibera ancheta socială până când nu plătește datoriile la stat, care însumează mai mult de 20 000 de lei, fiind vorba despre amenzi acumulate de-a lungul timpului.
Ștampila respectivă este necesară pentru pensia de handicap, nicidecum pentru operația de care spune că are nevoie. Mai mult, cetățeanul acuză că de fapt primarul are nevoie de bani și nu bugetul local care oricum, anul acesta este unul sărăcăcios. Mai mult, acesta spune că i-ar fi promis primarului că îi va da banii treptat însă cel din urmă nu ar fi fost de acord.
Pe de altă parte, edilul din Scoarța spune că lucrurile stau cu totul diferit. Este cunoscută deja problema neplății dărilor la stat în Scoarța, iar Ion Stamatoiu l-ar fi rugat pe cetățean să plătească oricât de puțin, dar măcar să aibă voință. Mai mult, edilul spune că îi eliberează ancheta socială și fără să plătească, însă are dovezi că Licuriceanu muncește „cu ziua” la oamenii din sat, așadar pensia de handicap nu ar fi justificată.
Mai mult, amenzile acumulate de cetățeanul Licuriceanu ar proveni din furtul repetat de lemne, iar alături de familia sa a primit sancțiuni în valoare de peste 60 000 de lei, bani pe care nu i-a plătit niciodată și nici nu i-ar păsa de amenzile date de oamenii legii.
Adevărul este undeva la mijloc, însă plata amenzilor, taxelor și impozitelor este o datorie pe care fiecare cetățean o are. Dacă restul localnicilor își respectă aceste obligații și plătesc la termen dările la stat, unii consideră că „merge și așa” că oricum nu au nimc pe numele lor și nu pot fi executați silit.
Bugetul unei primării este alcătuit în mare parte din impozitele încasate de la cetățeni, iar cu acești bani se fac investițiile necesare în localitate. Dacă doar o singură familie are de plătit peste o jumătate de miliard de lei vechi, investițiile sunt stagnate din pricina lipsei banilor.
Iar la final, primarul este de vină pentru lipsa apei, asfaltului sau a altor utilități. Însă societatea vede paiul din ochiul celuilalt și nu bârna din ochiul său.