Viitor sigur pentru angajații CEO

Este nevoie de minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă determinată. O spune Gabriel Căldărușe, care a declarat că este sigur că termenele de prelungire a capacităților de producere a energiei pe bază de cărbune vor fi prelungite, iar cei 1800 de angajați vor fi reîncadrați chiar pe perioadă nedeterminată.
Sindicalistul Gabrilel Căldărușe a declarat că nu știe deocamdată pentru ce perioadă vor fi prelungite contractele minerilor și energeticienilor, dar a primit asigurări de la conducerea companiei că oamenii vor rămâne în activitate. Cât despre încadrearea lor pe perioadă nedeterminată, președintele SMEO a precizat că totul depinde de negocierile cu Comisia Europeană.
Gabriel Căldărușe a declarat că în toamna acestui an lucrurile vor fi tranșate în privința Complexului Energetic Oltenia, însă este convins că nu se poate fără compania energetică, iar oficialii de la Bruxelles vor accepta renegocierea planului de restructurare.
La Complexul Energetic Oltenia sunt 1800 de angajați încadrați pe perioadă determinată.