Victor Ponta, mesaj de la Vatican

Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a transmis un mesaj de la Vatican, unde se află în cadrul unei vizite în Italia. Fostul premier a vorbit despre întâlnirea pe care a avut-o în trecut cu Papa Francisc, dar și despre cât de mult l-a marcat acel moment.
Victor Ponta se află într-o vizită în Italia, acolo unde are programate mai multe întâlniri cu românii.
În perioada în care a fost premier, Victor Ponta s-a întâlnit cu Papa Francisc.
În încheiere, Victor Ponta a făcut un apel la unitate.
Ponta a subliniat că a mers la Vatican să aducă un omagiu, în numele tuturor românilor, unui om sfânt: Papa Francisc. Un om care a luptat pentru pace, pentru cei săraci și care a spus mereu că toți suntem copiii lui Dumnezeu, indiferent de religie sau confesiune. Victor Ponta candidează ca independent la alegerile prezidențiale din luna mai.