Veste bună pentru legumicultorii din Gorj
Veste bună pentru agricultori! Direcția pentru Agricultură a județului Gorj a anunțat faptul că s-a prelungit termenul de depunere a cererilor pentru Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate. Potențialii beneficiari pot solicita ajutorul de minimis până la data de 18 noiembrie 2024. Cei care se încadrează pentru un astfel de program sunt cultivatorii de tomate ardei gras, gogosar, castraveti, fasole, salată, spanac, tomate si ceapa verde.
Termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor de minimis a fost extins până pe 18 noiembrie 2024, conform deciziei anunțate în cadrul ședinței de Guvern. Astfel, fermierii din Gorj pot solicita acest sprijin la Direcția Agricolă Gorj până la noul termen.
Verificările în teren vor fi efectuate de echipe mixte ale DAJ-urilor și APIA, care se vor deplasa pentru a determina suprafețele cultivate și a evalua producția de legume. Termenul pentru obținerea producției și valorificarea acesteia pe piață este 31 ianuarie 2025.