Val de accidente mortale
Val de accidente mortale pe raza județului Gorj. Unul dintre accidente s-a petrecut pe raza localității Polovragi, acolo unde un biciclist, în vârstă de 64 de ani, a fost accidentat mortal de un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani. Nu este singurul accident mortal. Într-un timp scurt, un alt accident rutier s-a petrecut pe raza localității Scoarța. Un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani a pătruns pe contrasens, moment în care s-a izbit frontal de un alt autovehicul. Impactul a fost unul violent, iar tânărul șofer a murit la spital.
Două accidente mortale au avut loc într-o singură seară pe raza județului Gorj. Un biciclist care se plimba pe străzile din Polovragi, nu a acordat prioritate unui autovehicul într-o intersecție din localitate și astfel a fost victima accidentului. Un localnic a sunat imediat la 112 și la fața locului a intervenit o ambulanță. Impactul a fost violent, iar oamenii legii nu au mai putut salva viața bărbatului.
Un alt accident s-a petrecut pe raza comunei Scoarța. Un tânăr care conducea un autoturism a pierdut controlul și a pătruns pe contrasens moment în care s-a izbit de un alt autoturism care se deplasa regulamentar. Autoturismul era condus de un medic.
Tânărul din Târgu Cărbunești își dorea să devină polițist, însă o boală musculară i-a distrus visul. Familia băiatului încerca să strângă bani pentru a-l opera, însă acesta și-a pierdut viața în teribilul accident.