Vacanța din școli impusă de cutremur a redus numărul de viroze
În ultima săptămână au fost înregistrate 1013 cazuri de viroze, 494 cazuri de pneumonii și 49 cazuri de gripă. Aceste numere se află în scădere, susține Elena Pițian, consilier superior DSP Gorj. În sezonul rece, virozele respiratorii fac ravagii, deoarece sistemul nostru imunitar este mai fragil și suntem expuși la mai multe bacterii și virusuri. Numărul acestor viroze a cunoscut o scădere în rândul copiilor, aceștia aflându-se în perioada în care desfășoară activități din cadrul “Școala Altfel” sau “Săptămâna Verde” și nu sunt prezenți în sălile de curs.
Părinților le este recomandat în această perioadă să se prezinte cu cei mici la medicul de familie sau la centrele de permanență, de îndată ce constată primele semne de răceală. Astfel, centrele de primiri urgențe nu vor mai fi aglomerate, iar copiii nu vor mai fi expuși afecțiunilor cu care se pot contamina din această zonă.
Cele două săptămâni în care cursurile au fost întrerupte din cauza cutremurelor au fost benefice întrucât au stopat răspândirea infecțiilor respiratorii, reducându-se contactul dintre copiii sănătoși și cei bolnavi. Măsurile de protecție din perioada Covidului rămân valabile și astăzi, iar purtarea măștii de protecție este necesară în acest sezon caracterizat de răceli și gripă.