USR îl susține pe Ilie Bolojan pentru funcția de premier

Consultările informale ale președintelui Nicușor Dan cu partidele și formațiunile politice parlamentare au continuat cu USR. Din delegația USR care a mers la discuții a făcut parte și deputatul USR Gorj Radu Miruță.
Liderii USR au ieșit mulțumiți de la consultările cu Nicușor Dan și au transmis că președintele României i-a intrebat ce soluții au pentru a scoate România din criză, asta în cazul în care USR va intra la guvernare.
USR i-a transmis președintelui Nicușor Dan că îl susține pe Ilie Bolojan pentru funcția de premier al României.
Din delegația USR au făcut parte președintele interimar Dominic Fritz, deputații Cătălin Drulă, Radu Mihaiu, Allen Coliban, Oana Țoiu și Radu Miruță, dar și europarlamentarul Vlad Voiculescu.